Restaurarea, conservarea şi dotarea Bisericii schitului cu hramul “Pogorârea Sf. Duh” din localitatea Vărădia. Istoricul mănăstirii Vărădia.
Așezată în lunca Carașului, localitatea Vărădia se află la o răscruce de drumuri importante, legând zona montană a Banatului de Valea Dunării. În vatra satului și pe dealul Chilii s-au succedat așezări încă din preistorie. Săpăturile arheologice au scos la lumină așezări hallstattiene, romane și medievale, reflectând tranziția de la păgânism la creștinism și viața ortodoxă în mănăstiri și biserici. Platoul Chilii, la cca. 80 m altitudine, domină depresiunea Oraviței. În 1881 și 1883 s-au documentat așezări preistorice și cimitire de incinerație, cu obiecte din bronz și ceramică.
Locuirea intensă datează din prima epocă a fierului (Hallstatt), cu locuințe de tip bordei și inventar bogat (ceramică, figurine antropomorfe și zoomorfe, obiecte din bronz). Castrul de pământ de pe dealul Chilii și cercetările romanilor au arătat fortificații Holz-Erde-Kastell (214x132 m), șanțuri de apărare și zone cu barăci. Au fost descoperite materiale diverse: ceramică, terra sigillata, amfore, cărămizi, arme, monede, tezaure, un sarcofag roman. Castrul roman Arcidava (154x152 m) a avut ziduri din lemn și piatră și valuri de apărare.
În secolele VII-IX și XIV-XV apar urme medievale timpurii. Descoperirile romane timpurii indică prezența creștinilor, cu obiecte paleocreștine și opaițe cu simboluri creștine. Tradiția locală menționează că mănăstirea a apărut după convertirea romanilor. Prima atestare documentară a localității Vărădia datează din 1390, iar în 1453 apare ca proprietate a lui Petru Densi. În secolele XVI-XVIII, locuitorii s-au mutat din satele Poiana Flămândă, Vora și Dia, formând Vărădia.
Documentul din 1699 atribuie mănăstirea anului 1381, zidită de călugărul Nifon. Stăpânirea austriacă și ocupația turcească au afectat viața monahală, distrugând biserici și călugări. Ocupația turcă a devastat mănăstirea, iar restaurarea a fost imposibilă până în 1754. În 1754-1773 s-a sfințit biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, iar în 1796 s-au fixat inscripții noi. În secolul XIX, biserica a fost reparată și sfințită în 1863.
Biserica și mănăstirea au trecut prin conflicte de proprietate, achiziții de terenuri și influențe nobiliare (familia Baici, baron de Vărădia). După al doilea război mondial, mănăstirea a fost lăsată să se ruineze. Săpăturile din 1983 au arătat fundații solide și zidărie din blocuri calcaroase, cu chilii integrate în stâncă. Biserica ortodoxă a fost construită între 1754-1776, în stil baroc, cu plan dreptunghiular și absidă semicirculară, ziduri de piatră și cărămidă, bolți, iconostas zidit și podea de mozaic. Cripta conține membri ai familiei Vitomir Mihailovici.
Interiorul prezintă mai multe straturi de pictură: prima, din sec. XVIII, cu frescă veche și text slavon (1771); al doilea strat, începutul sec. XIX; pictura finală, Filip Matei (1906). Filip Matei a fost elev al pictorului Nicolae Popescu, a pictat peste 60 de biserici și a influențat școala locală de pictură religioasă. Restaurări notabile au fost realizate de Nicolae Popovici (1936) și Viorel Țigu (1992). De-a lungul timpului s-au reparat bolți, tîmplării, s-au adăugat încălzire centrală și mobilier, iar curtea a fost renovată, cu alei betonate și garduri.
Patrimoniul bisericii include steaguri, cruci din lemn sculptate, cărți vechi (Evanghelie 1742/1776, Cazanie 1793, Minei 1750-1780, Triod 1747, Penticostar 1743/1768, Octoih 1746/1811, Euhologiu 1796, Liturghier 1776), icoane în ulei pe pânză și lemn, icoane împărătești și obiecte de cult. Biserica de pe Dealul Chilii este monument istoric CS–2-m-B-11226. Timpul și seismele au provocat fisuri și degradarea picturii, afectând structura de rezistență.
